Harta Germania - Harta Germaniei - Harta Europa

Germania

 

Descoperiţi, vizitaţi şi bucuraţi-vă de ţara călătoriilor, Germania!
Diversitatea peisajului, a obiectivelor turistice şi a delicateselor culinare poate fi admirată în oricare din cele 16 landuri federale ale Germaniei. Din Renania de Nord-Westfalia până în Brandenburg şi din Bavaria până în Schleswig-Holstein, Germania face o punte între vestul maritim al Europei şi estul său continental, precum şi între sudul mai cald şi nordul mai rece.

Oraşe în care pulsează viaţa atrag prin minunăţiile lor arhitectonice, prin kilometri întregi de magazine paradisiace şi viaţă de noapte palpitantă: de exemplu Berlinul, capitala şi metropola culturală cu o istorie zbuciumată şi o atmosferă inconfundabilă – una din cele mai vii, interesante şi pline de diversitate metropole ale Europei. Şi Hamburg, cea de-a doua metropolă a Germaniei, ca mărime, cu aerul său cosmopolit şi importante teatre dramatice şi de musical sau Köln, metropola artei, cu trecutul său roman stau mărturie pentru vivacitatea şi diversitatea oraşelor germane. München, în schimb, îşi surprinde vizitatorii printr-o combinaţie între tradiţie şi tumultul oraşului modern.

Puteţi admira omniprezenta istorie în imagini şi în fermecătoarele localităţi cu arhitectură Fachwerk precum şi în satele cu bogate tradiţii viticole, cu sărbători populare la care puteţi gusta din bucătăria tradiţională a regiunii. În idilicul Rothenburg ob der Taube sunteţi seduşi de epocile de glorie de mult apuse şi puteţi admira acolo biserici, turnuri şi case ale patricienilor, bogat ornamentate. Heidelbergul face o adevărată punte între mit şi spiritul modern al timpului, cucerindu-te cu aerul său romantic şi idilic, cosmopolit şi dinamic.

Ţara călătoriilor, Germania, se caracterizează însă şi prin bogăţia naturii şi a peisajelor interesante, de multe ori abia atinse de mâna omului. Parcurile naturale, rezervaţiile biosferei şi parcurile naţionale sunt adevărate oaze ale valoroaselor peisaje culturale şi naturale care oferă prilejuri inegalabile de a lua contactul cu fauna şi flora, în parte unice. Peisajele fascinante, începând cu munţii înalţi din sud, trecând apoi prin dealurile împădurile din centrul ţării şi până la câmpia din nordul Germaniei, invită la o cercetare mai atentă – fie ca drumeţ, fie cu bicicleta sau cu barca. Odihnă oferă şi multiplele posibilităţi de a petrece concediul lângă apă. Bucuraţi-vă de litoralul şi insulele de la Marea Nordului şi de la Marea Baltică, precum şi de numeroasele peisaje maritime şi fluviale din Germania.

 

Trier Germania

 

Cu greu se găseşte vreo altă ţară în care monumentele unice ale naturii şi culturii să abunde şi să înregistreze o densitate atât de mare. Cei 2000 de ani de istorie a culturii europene şi-au pus amprenta, invitându-ne, astăzi, să descoperim şi să savurăm trecutul. Obiective turistice, încărcate de istorie, care aparţin patrimoniului cultural mondial UNESCO, cum sunt Domul din Aachen sau centrul istoric al oraşului Weimar, uimesc la fel de mult ca şi cetăţile şi castelele somptuoase, cum ar fi Castelul Neuschwanstein sau Castelul Sanssouci.

 

Moştenirea lăsată de mari artişti şi compozitori este dusă mai departe de muzee de artă şi teatre de operă renumite care fac ca arta şi cultura din Germania să reprezinte un eveniment deosebit pentru fiecare vizitator.

Obiceiurile şi tradiţiile locului pot fi văzute la numeroase sărbători iar, în perioada premergătoare Crăciunului, şi la Târguri specifice de Crăciun din Germania, unde se pot gusta specialităţi şi se pot cumpăra produse tipice pentru anumite regiuni. Vizitatorii se întâlnesc cu vechile tradiţii şi cu specialităţile Bavariei în fiecare an, toamna, la sărbătoarea Oktoberfest din München, cea mai mare sărbătoare populară a lumii.

Fie că este vorba de distracţie şi sport, de evenimente deosebite şi de activităţi sau de odihnă şi relaxare. Germania este ţara celor o mie de posibilităţi!

 

Sursa: http://www.bukarest.diplo.de

 

Cauta un hotel in Germania

Vezi Germania pe harta Europei

  

Linkuri utile
Meteo Germania
Guvern in Germania
Legoland

  

  

 

© HartaEuropa.com                                                    HartaEuropa homepage